

| Andreea Balan - Crazy About You 27 decembrie 2010 |
|
![]() |
|
• Alte galerii foto (35) |
|

Holograf lanseaza "Primavara incepe cu tine"


Dupa 13 albume de conceptie, unul "Best of" si aproape 30 de ani de existenta, trupa Holograf pregateste un nou album impreuna cu MediaPro Music. Materialul discografic este un album de colectie, un nou "Best of " ce contine 15 dintre cele mai frumoase balade interpretate de Holograf inca de la lansarea trupei. In plus fata de acestea, albumul include si o piesa nou nouta intitulata "Primavara incepe cu tine", melodie ce da si titlul albumului.
"Primavara incepe cu tine este un album gandit ca o deschidere, ca un nou inceput in activitatea trupei Holograf. Cu piesa noua ce da si numele discului si cu o colectie dintre cele mai frumoase cantece ale grupului, albumul face o punte intre nou si vechi, subliniaza ce e important in trecut si semnaleaza noul ce urmeaza sa vina", povestesc membrii formatiei.
Albumul contine piese precum "Fara ea", "N-am stiut", "Vine o zi", "Sa nu-mi iei niciodata dragostea", "Dincolo de nori" sau "Si dragostea mea", in total 16 piese pentru 70 minute de muzica de exceptie.
Mai mult decat atat, trupa Holograf a pregatit si un megaconcert de lansare al albumului, concert ce va avea loc pe data de 31 martie, la Sala Polivalenta din Bucuresti. In ultima zi a lunii martie, cei cinci membrii ai trupei asteapta aproape 7000 de spectatori la ceea ce se anunta a fi o extraordinara desfasurare de forte. Biletele se gasesc la: ticketpoint.ro, bilete.ro, Magazinele Diverta, Magazinul Muzica, Sala Palatului si Teatrul National Bucuresti.
Presupus ca o avangarda pentru un urmator album de conceptie, "Primavara incepe cu tine" demonstreaza ca motoarele trupei nu s-au oprit si ca o serie noua de cantece isi cauta drumul catre public.




